Tratarea sindromul Munchausen
Tratarea sindromul Munchausen poate fi dificil, deoarece cele mai multe persoane cu aceasta refuză să admită că au o problemă și refuză să coopereze cu planuri de tratament.unii experți recomandă ca profesioniștii din domeniul sănătății să adopte o abordare blândă non-conflictuală, sugerând că persoana poate beneficia de o trimitere la un psihiatru.,alții susțin că o persoană cu sindromul Munchausen ar trebui să se confrunte direct și să întrebe de ce au mințit și dacă au stres și anxietate.oamenii care au Munchausen sunt cu adevărat bolnavi mintal, dar adesea vor admite doar că au o boală fizică.dacă o persoană își recunoaște comportamentul, poate fi trimisă la un psihiatru pentru tratament ulterior. Dacă nu recunosc că mint, majoritatea experților sunt de acord că medicul responsabil de îngrijirea lor ar trebui să reducă la minimum contactul medical cu aceștia.,acest lucru se datorează faptului că relația medic-pacient se bazează pe încredere și dacă există dovezi că pacientul nu mai poate fi de încredere, medicul nu poate continua tratamentul.tratamentul psihiatric și CBT poate fi posibil să se ajute la controlul simptomelor sindromului Munchausen dacă persoana recunoaște că are o problemă și cooperează cu tratamentul.
nu există un tratament standard pentru sindromul Munchausen, dar o combinație de psihanaliză și terapie cognitivă comportamentală (CBT) a arătat un succes în controlul simptomelor.,psihanaliza este un tip de psihoterapie care încearcă să descopere și să rezolve credințele și motivațiile inconștiente.CBT ajută o persoană să identifice credințele și tiparele comportamentale nefolositoare și nerealiste. Un terapeut special instruit învață persoana modalități de a înlocui credințele nerealiste cu cele mai realiste și mai echilibrate.
terapia familială
persoanele cu sindrom Munchausen încă în contact strâns cu familia lor pot beneficia, de asemenea, de terapia familială.,persoana cu sindrom și membrii apropiați ai familiei discută despre modul în care acesta a afectat familia și schimbările pozitive care pot fi făcute.de asemenea, poate învăța membrii familiei cum să evite întărirea comportamentului anormal al persoanei. De exemplu, acest lucru ar putea implica recunoașterea momentului în care persoana joacă „rolul bolnav” și evitarea manifestării îngrijorării sau a acordării de sprijin.
